Inovații digitale pentru un viitor durabil și sigur
Eveniment: Cluj Innovation Days, ediția a 12-a, Cluj-Napoca
Cluj Innovation Days, conferința anuală de prestigiu organizată de Cluj IT Cluster, a ajuns la cea de-a 12-a ediție și s-a desfășurat sub motto-ul „Digital Innovations for a Sustainable and Secure Future”. Evenimentul a avut loc pe 21 și 22 martie, în două locații distincte din Cluj-Napoca, și a reunit o serie de vorbitori de înaltă ținută, continuând astfel tradiția edițiilor anterioare de a aduce în prim-plan cele mai actuale teme din domeniul tehnologiei.
Unul dintre punctele importante ale conferinței a fost panelul intitulat „AI driven sustainability and resilience – a perspective on Romania’s future“ (Sustenabilitate și reziliență bazate pe inteligență artificială – o perspectivă asupra viitorului României), unde s-a discutat despre impactul pe care inteligența artificială îl poate avea asupra viitorului României în domenii cheie precum energia, politicile de mediu și utilizarea etică a tehnologiei. Tema recurentă a fost integrarea inteligenței artificiale în tranziția digitală verde, evidențiind potențialul tehnologiei de a sprijini o Europă mai competitivă și ecologică.
În acest context, Ovidiu Pintea, CEO Optima Software, în calitate de speaker al acestui panel, a descris perspectiva sa asupra rolului tehnologiilor emergente în modelarea unui viitor sustenabil, cu condiţia ca aceste tehnologii să fie utilizate într-un mod etic, care să fie adoptat şi aplicat riguros de către principalii „jucători” din piaţa mondială de IT. În plus, a fost subliniată din nou relevanța platformei software Optimal DataSeer, o soluție dezvoltată de Optima Software şi bazată pe inteligența artificială, care vizează eficientizarea proceselor din retail, logistică şi de producție prin predicții precise asupra evoluţiei viitoare a unor indicatori de performanţă din business-ul modelat. Această platformă demonstrează angajamentul companiei către inovație și dezvoltarea de soluții software avansate care nu doar că răspund nevoilor pe termen scurt și mediu ale clienților, ci și contribuie la „modelarea” unui viitor mai bun pentru afaceri.